despre noi

Cine suntem?

A fost înfiinţată în 2009 de persoane cu experienţă în domeniul fondurilor europene şi a managementul proiectelor de IT.

Angajaţii firmei sunt foşti evaluatori ai proiectelor finanţate din fonduri europene, experţi de achiziţii publice, de dezvoltarea resurselor umane şi de sisteme informatice.

Ce facem?

Matrix Business Consulting oferă consultanţă în vederea accesării fondurilor nerambursabile, asigurând prin serviciile oferite gestiunea completă a proiectelor: de la iniţiere până la finalizarea implementării şi monitorizării. Ajutăm clienţii noştri să găsească cea mai bună formă de finanţare pentru nevoile lor de dezvoltare, întocmim documentaţia necesară pentru solicitarea finanţării, gestionăm proiectul pe durata implementării şi asistăm clientul pe durata monitorizării proiectului.

Mai multe detalii despre serviciile noastre puteti gasi la secţiunea Serivicii.

Cine sunt clienţii noştri?

Am depus mai multe proiecte în domenii ca: tehnologia informaţiei (IT), resurse umane (training), investiţii pentru IMM-uri, dezvoltare rurală etc. Clienţii noştri provin atât din mediul privat (mai ales IMM-uri), cât şi din mediul public, şi societatea civilă (ONG-uri).

Mai multe detalii despre portofoliul nostru de clienţi puteţi găsi la secţiunea Portofoliu.